Cu toții știm cât de bună este cafeaua. Right?

Dar, cum a fost descoperită și adusă în viața noastră?
Cea mai veche legendă referitoare la cafea datează din anul 850. Atunci, un tânăr cioba

n din Etiopia, pe nume Khaldi, a observat că ale sale capre deveneau agitate după ce consumau anumite boabe roșii dintr-un tufiș sălbatic. Cele de cafea. Caprele erau vioaie și aveau mult mai multă energie decât până în acea zi. Când vracii îl văzură dansând cu caprele sale, după ce consumase boabele, încep să fiarbă cafeaua pentru a-i ajuta să stea treji noaptea pentru a-și face ceremoniile, fără a avea parte de starea de somnolență (o știm și noi, nu e tocmai plăcută).

Din anul 1000, a început administrarea boabelor de cafea pe post de medicament, de către un renumit tămăduitor din Avicenna. Boabele erau fierte și transformate în băutura qahwa (băutură al cărui nume se traduce ca ”stimulent”). După ceva timp, chiar și călugării au început să o consume, considerând-o un dar de la Dumnezeu. Și asta pentru că îi ajuta să nu doarmă și să își îndeplinească menirea pe pământ.

Din aceeași perioadă, triburile din Africa au început măcinarea boabelor nedecorticate de cafea, pastă pe care o amestecau cu grăsime animală (?!), formând bile consumate de războinici pentru efectul stimulator. În aceleași triburi, efectul stimulator al cafelei era explicat ca un extaz religios sau practici ale vracilor, pentru că această ”miraculoasă” licoare era ceva de neexplicat pentru toată populația.

Cele mai vechi dovezi ale cultivării plantei de cafea și utilizarea acestora pentru consum datează din secolul al XV-lea, undeva în apropierea mănăstirilor sufite din Yemen. Știm deja din informațiile anterioare că era o licoare folosită de către persoanele bisericești, însă din acea perioadă cafeaua era recomandată a fi folosită pentru inhibarea apetitului în perioadele de post.

Prima interdicție asupra consumului de cafea se primește în Mecca, în anul 1511. Imamul conservator al curții teologice din acea regiune acuză efectele energizante ale băuturii, spunând despre aceasta că este o licoare a necuratului. Interdicția se păstrează până în 1524, când Suleiman ridică prohibiția și permite răspândirea cafelei spre celelalte state ale Orientului Mijlociu și ale Imperiului Otoman. Din Orientul Mijlociu, cafeaua va călătorii peste câteva decenii spre Italia de azi și, apoi, spre restul Europei.

Prima cafenea de pe întregul glob se deschide la Damasc, în anul 1530.

În 1582, licoarea magică cu nenumărate beneficii primește o denumire în Europa, și anume ”coffee”, cuvândât introdus în dicționarul limbii engleze în acea an. În Imperiul Otoman, i se spunea ”kahve”, originea acestuia fiind până și în ziua de azi un subiect de dezbatere pentru specialiști. Există, însă, trei presupuse surse: verbul ”qahwah”, tradus prin ”a dispărea foamea” (din folosirea de către călugări pentru perioadele de post), substantivul ”quwwa”, tradus prin putere și energie și provincia medievală Kaffa, locul de unde a fost exportată planta în Peninsula Arabică.

Prima cafenea de pe continent este deschisă în anul 1645, în Veneția.

Prima cafenea apărută în București este atestată documentar în 1667, pe vremea

domnitorului român Radu Leon. Aceasta era proprietatea lui Kara Hamie, fost ienicer în garda palatului împărătesc din Constantinopol.

Însă povestea continuă cu fiecare dintre noi, dimineața, la prânz și chiar și seara 😀 .